Câteva trepte nu se pot numi scări și nici rampe obișnuite. Mă refer în articol la micile pachete de trepte de la exterior, dar și la cele de la interior sau de la curți interioare.
Majoritatea caselor are prevăzută câte un pachet de trepte în fața intrării în casă, în fața unei mici platforme denumită podest exterior. Alte case sunt cu treptele la marginea unei mari platforme, a curții ridicate aproape toată la cota intrării, la capătul unei terase sau a unei prispe de pe care se face accesul, mai departe, direct la nivel, în casă.
Treptele de exterior sunt foarte utile pentru legătura cotelor de nivel între diferitele platforme din incintă și pardoseala din interior.
Despre principii în amenajarea unei curți și cotele de nivel necesare, am scris aici: www.urbanambition.ro/amenajare-curte
Aceste trepte vor fi bine marcate și vizibile prin finisaje, jardiniere, lumini sau balustrade.
Dacă este posibil, orice pachet de trei, cinci sau mai multe trepte va fi însoțit de o rampă cu înclinații de maxim 8%.
Orice pachet de trepte va fi de minim trei, nu una, nu două, vor fi minim trei și ideal în număr impar.
Cu cât treptele vor fi mai înalte și mai multe, cu atât rampa fără trepte va fi mai lungă.
Despre lungimi și pante la rampele și treptele de la exterior am scris aici.
Treptele de interior
Treptele din interior sunt recomandate doar pentru case foarte mari. Aceste trepte vor fi însoțite de rampe fără trepte, cu înclinații de maxim 8%.
Pentru casele foarte mici, treptele pot fi adevărate pericole de împiedicare.
Chiar dacă pot părea spectaculoase pentru crearea de tot felul de denivelări prin casă, aceste denivelări și treptele aferente sunt adevărate pericole pentru circulația “cu ochii închiși” a musafirilor (și nu numai) prin casă.
Denivelările majore rezolvate scările obișnuite de legătură cu etajul și subsolul sunt mai evidente și clar delimitate în circulația verticală a casei, de pereți sau de balustrade foarte utile.
Scara care leagă parterul de etaj are locul ei bine stabilit prin proiect și construire.
Se pierd undeva prin casă cele câteva trepte de legătură a denivelărilor mici din casă, denivelări greu de justificat, poate justificate doar de case cu planuri grandioase, clădiri publice sau private de interes public, trepte și denivelări rezolvate cu marcaje clare și eventual însoțite de rampă fără trepte.
Denivelările minore, ca un prag pe o singură parte
Denivelările minore rezolvate de pachete mici de trei trepte sunt mult mai puțin evidente în spații mici, spații unde nu pot fi marcate și observate clar.
Cele rezolvate printr-o singură treaptă reprezintă cel mai mare pericol de împiedicare, sunt un fel de praguri “cu sens unic”, prag de care te poți împiedica dacă vii dintr-un sens sau poți scăpa piciorul în gol, cu risc mare de accidentare la articulații.
Un prag este un obstacol din ambele sensuri, o singură treaptă este un prag pe un singur sens.
Orice scară și denivelare, indiferent de numărul de trepte, reprezintă pericol de împiedicare. Cele cu denivelări mari – scările obișnuite, de la etaj la parter, șamd, reprezintă riscurile cu accidentările cele mai grave.
Cu denivelări mici pot genera accidentări la fel de grave, doar că au în plus un rol de a genera stres inutil și disconfort într-o casă, indiferent că sunt puse în mijlocul camerei sau lipite de un perete.
Conform statisticilor, într-un singur an, milioane de oameni suferă de accidentări grave și zeci de mii de accidentări foarte grave sau fatale.
Scara din revistă
Sunt pline revistele de design și arhitectură cu denivelări și trepte puse “gratuit” fără nicio justificare și scoase de alți proiectanți dintr-un anumit context , puse apoi la fel de aiurea și periculos într-un alt context.
Treptele din Urbanismul și socialul modern
Odată cu apariția urbanismului și socialului modern, a apărut necesitatea facilitării formale a accesului persoanelor cu dizabilități în toate instituțiile publice și în clădirile private de interes public.
Clădirile moderne sunt acum toate prevăzute cu rampe, lifturi și acces facil în clădire, de la nivelul trotuarului, fără pachete obositoare de trepte.
Despre rampe cu trepte sau fără trepte: https://www.urbanambition.ro/alei-rampe-si-trepte/
Clădirile de comerț și stațiile de metrou sunt prevăzute cu rampe mecanizate, rulante sau escalatoare.
Clădirile de birouri și instituțiile statului din clădiri moderne s-au rezumat la lifturi performante.
Instituțiile din clădiri mai vechi, în special cele ale statului, dacă există lift, fie este nefuncțional, fie casa liftului este goală.
Un lift are nevoie de buget anual pentru mentenanță și asigurare, costurile sunt considerabile.
Fără trepte ca cele de la palate, temple, piramide și zigurate interminabile.
Palatele regilor, clădirile publice mai vechi, de dinainte de apariția modernismului, erau în marea lor majoritate cu parterul ridicat de la sol și prevăzute cu trepte.
Erau ridicate pentru a fi cât mai impozante, cât și pentru a scăpa de inundațiile care transformau străzile în adevărate pâraie amestecate cu praful de pe străzi.
În acele vremuri, oamenii cu dizabilități permanente, cei cu handicap temporar și cei cu probleme locomotorii nu aveau niciun drept marcat în rampe ca vestigii.
Clădirile publice erau doar pentru cei sănătoși, pentru norocoși și pentru cei privilegiați, unii bolnavi sau sănătoși cărați în spate cu jilțuri mobile.
Palatele dictatorilor moderni și instituțiile publice cu regimuri autoritare tratează în mod similar cu strămoșii lor, acele categorii sociale cu mobilitate redusă.
Treptele interminabile și ridicarea parterului de la nivelul trotuarului public s-a păstrat și în regimuri democratice, cu ajutorul arhitecților sănătoși, fără handicapuri locomotorii, fascinați de arhitectura și efectul treptelor de la baza clădirilor sau de la accesele în pasaje și la stațiile de metrou.
Rampele sunt amplasate formal, mai mult pentru cărat cărucioare cu marfă.
Foarte utile sunt rampele pentru accesul animalelor domestice în grajduri.
E o întreaga dilemă dacă grecii antici au folosit rampele pentru accesul bolnavilor în temple sau doar pentru marfă și pentru accesul animalelor care se împiedică la fiecare prag.
Degeaba, sau aproape degeaba, clădirea este prevăzută cu lift, dacă până să ajungi la acel lift, trebuie să urci un pachet chiar și de trei trepte.
După primul război mondial, marile metropole s-au confruntat cu mii de invalizi vizibili în media și care meritau atenția statului în găsirea de soluții privind accesul în instituții publice.
Democrațiile sau regimurile de tranziție apărute în urma regimurilor autoritare și nu numai, se luptă să reabiliteze tot acest patrimoniu de clădiri cocoțate ca niște statui și monumente, pe trepte și socluri înalte, cu parter situat aproape de cota unui prim etaj.
Reabilitarea accesului cu lifturi și rampe se face cu mai mult sau mai puțin succes, în funcție de buget și de prezența arhitecților și inginerilor în lucrarea respectivă.
DESPRE CUM SE DESENEAZĂ SCARA, am scris și aici: www.urbanambition.ro/cum-se-deseneaza-scara/
Lifturile de la metrou
Se poate spune că este un succes programul de construire de lifturi la stațiile de metrou din capitală.
Aceste stații de metrou nu au fost nici măcar lăsate cu o rezervă de spațiu pentru lifturi în viitor.
Inginerii și arhitecții au fost foarte inventivi și pricepuți în a strecura aceste lifturi printre structuri masive de beton armat, pe peroane înguste și stații aglomerate.
Rampe ca niște trambuline de lansare
O lipsă a succesului se vede în accesibilitatea realizată la aceleași clădiri vechi, construite cu multe trepte, la spitalele de stat, instituții de administrare, unele muzee și alte clădiri în care ești nevoit să intri, indiferent că ești bolnav sau sănătos.
O să vedeți multe rampe imposibil de utilizat sau foarte greu de utilizat, care nu au nicio treabă cu stivele de normative și legi date de aceleași instituții.
Liftul sau platforma, dacă există, fie e cu un afiș de reparație continuă, fie un afiș pe care scrie un număr de telefon la care trebuie să suni și să deranjezi pe cineva responsabil stăpân al liftului.
Clădiri proiectate “cu picioarele” la fel ca trotuarele
Călcate în picioare și tratate cu indiferență sunt și zonele de racord între clădire și trotuarul public cu zona de acces pietonal.
Un fenomen mai puțin temporar este cel al platformelor și treptelor de acces în clădiri, platforme care apar inevitabil din cauza proiectării greșite a trotuarelor în relația cu carosabilul și, mai departe din cauza proiectării greșite a parterului clădirilor în relația cu carosabilul și cu trotuarul public.
Vedem clădiri construite noi, publice sau private de interes public, instituții, magazine, birouri, ș.a. cu acces proiectat greșit neintenționat, pe platforme prea înalte, cu parterul și recepția mult ridicată de la nivelul trotuarului.
Alte clădiri proiectare intenționat neergonomic pentru a acoperi demisoluri sau subsoluri prea înalte.
Nevoiți să improvizeze după ce e gata clădirea, lângă trotuar sau chiar în trotuar, apar pachete de trepte și tot felul de rampe înghesuite și neconforme.
Pentru clădirile existente nu se pot aplica soluții rapide, corecte și perfecte, luate fiecare în parte. Se poate doar cu proiecte de reconfigurare totală a trotuarelor, proiecte publice cu proiecte atent realizate, pe fiecare segment de pietonal, în raport cu fiecare acces în vechile clădiri existente.
Casă “tristă” cu pachet amplu de trepte.
Casă “fericită”, fără trepte sau cu maxim 3 trepte, cu soclu înalt de maxim 45 de cm față de cota de acces din trotuarul public
Treptele și rampele pe terenurile în pantă sunt case cu proiecte mult mai speciale și complexe față de proiectele pe un teren relativ plat, fără pante importante.
Îți recomand și următorul articol este despre Alei, rampe și trepte prin curte și prin localitate: www.urbanambition.ro/alei-rampe-si-trepte/
