Există un tip de trotuar pe care îl recunoști imediat.
Îngust. Fragmentat. Plin de obstacole.
Un trotuar pe care nu mergi liniar, ci în zig-zag.
Un trotuar care nu te conduce, ci te obligă să te adaptezi.
Trotuarul „protejat”
De cele mai multe ori, totul începe cu o intenție aparent bună.
Mașinile urcă pe trotuar.
Pietonii sunt împinși spre margine.
Și apare soluția rapidă:
Se montează bolarzi.
Stâlpișori metalici, bile de beton, diverse forme de „protecție” puse între carosabil și trotuar.
Scopul e clar:
Să oprească parcarea.
Când protecția devine problemă
În practică, lucrurile arată altfel.
Trotuarul, deja îngust, devine și mai greu de folosit.
Apar obstacole din câțiva metri în câțiva metri.
Traseul nu mai e continuu.
Devine un slalom.
Pentru un pieton singur e incomod.
Pentru cineva cu:
- cărucior
- copil
- bagaj
- mobilitate redusă
devine frustrant sau chiar imposibil.
Improvisizația ca regulă
Problema nu e doar existența bolarziilor.
Ci modul în care sunt folosiți.
În multe locuri:
- sunt montați la distanțe aleatorii
- sunt strâmbi sau loviți
- se desprind ușor (mai ales cei tip țăruș)
- nu au coerență vizuală sau funcțională
Iar variantele masive:
- bilele de beton
- blocurile voluminoase
ocupă și mai mult spațiu și introduc un risc real de împiedicare.
Trotuarul nu mai e un spațiu clar.
Devine un teren fragmentat.
Problema nu e trotuarul
E tentant să credem că fără bolarzi trotuarul ar fi ocupat complet de mașini.
Dar cauza reală nu dispare.
Nu pentru că lipsesc obstacolele parchează mașinile pe trotuar.
Ci pentru că regula nu se aplică.
În loc să:
- amendezi
- controlezi
- creezi precedent
alegem să modificăm spațiul până devine incomod pentru toată lumea.
Corectăm efectul, nu cauza
Bolarzii sunt, de fapt, un simptom.
O reacție la o problemă pe care nu vrem sau nu reușim să o rezolvăm direct.
În loc să schimbăm comportamentul, schimbăm mediul.
Și îl schimbăm prost.
Pentru că:
- penalizăm pietonii
- fragmentăm spațiul
- creăm obstacole permanente
pentru o problemă care ar trebui rezolvată prin regulă, nu prin improvizație.
Contrastul care spune tot
Există locuri în oraș unde nu vezi:
- bolarzi din 2 în 2 metri
- bile de beton pe margine
- garduri improvizate
Și totuși, mașinile nu urcă peste oameni.
Pentru că spațiul transmite altceva.
Pentru că viteza e mică.
Pentru că există un minim respect funcțional.
Ce rămâne
Trotuarul ar trebui să fie cel mai simplu spațiu din oraș.
Un loc continuu, clar, ușor de folosit.
În multe locuri, a devenit exact opusul.
Un spațiu fragmentat, plin de obstacole, adaptat mai degrabă la mașini decât la oameni.
O întrebare simplă
Dacă trebuie să umplem trotuarul cu obstacole ca să-l protejăm,
nu înseamnă că, de fapt, am renunțat să mai aplicăm regula?
