Un oraș mare nu poate funcționa coerent atunci când nu are nicio putere asupra teritoriului care îl înconjoară
Bucureștiul este un oraș mare care nu își poate decide viitorul dincolo de propria limită administrativă. Deși este capitala României, nu are putere reală asupra teritoriilor care îl înconjoară și care îi influențează direct funcționarea.
Această situație nu este doar neobișnuită. Este o anomalie administrativă cu efecte urbane, sociale și de mediu majore, vizibile deja în fiecare zi.
De la sector agricol la județ separat
Ilfovul nu a fost dintotdeauna un județ distinct. Mult timp, teritoriul din jurul Bucureștiului a funcționat ca un sector agricol al orașului, parte a unei administrări unitare.
La un moment dat, Ilfovul a fost separat și transformat într-un județ de sine stătător. Bucureștiul a ieșit din această structură, iar cele două entități administrative au devenit independente una de cealaltă.
Rezultatul este un oraș mare rupt de teritoriul său funcțional și un județ care înconjoară capitala fără a avea vreo autoritate asupra ei.
Un județ fără reședință reală
În mod normal, fiecare județ are o reședință aflată pe propriul teritoriu, un oraș care îi oferă identitate și coerență administrativă.
Ilfovul este singura excepție majoră. Reședința sa este Bucureștiul, un oraș care nu aparține județului și asupra căruia Ilfovul nu are nicio putere.
Astfel, județul există administrativ, dar este golit de sens urban, iar orașul este izolat instituțional de teritoriul care îl susține.
Orașul fără putere metropolitană
Bucureștiul este singurul mare oraș din România care nu are nicio autoritate asupra comunelor și orașelor lipite de el.
Nu poate controla dezvoltarea urbanistică din jur, nu poate coordona infrastructura, nu poate gestiona coerent mobilitatea, mediul sau echipările publice la scară metropolitană.
Strategiile orașului se opresc la limita administrativă, deși viața reală o depășește zilnic.
Urbanism fragmentat și speculativ
În jurul Bucureștiului, zeci de comune și localități își fac propriile planuri urbanistice, de cele mai multe ori fără coordonare și fără o viziune comună.
Fiecare unitate administrativă acționează izolat, în funcție de interese imobiliare punctuale, nu de interesul metropolitan.
Acolo unde Bucureștiul limitează regimul de înălțime, la câțiva metri distanță apar blocuri mai înalte, mai dense, fără infrastructură adecvată și fără spații publice reale.
PUG-uri fără putere
Planurile urbanistice generale ale orașului devin documente teoretice atunci când nu au continuitate în afara graniței administrative.
Nu poți construi o dezvoltare coerentă până la linia de centură și să ignori ce se întâmplă dincolo de ea.
Orașul nu funcționează ca o enclavă. Traficul, aerul, apa, locuirea și serviciile publice depășesc limitele administrative în fiecare zi.
Orașul capturat
Bucureștiul investește în școli, grădinițe, infrastructură și servicii publice, în timp ce în jurul său se construiesc masiv cartiere dense, fără echipamente și fără spațiu.
Străzi înguste, lipsa trotuarelor, absența spațiilor verzi și a infrastructurii publice creează presiune directă asupra orașului.
Acest dezechilibru transformă capitala într-un oraș capturat de propria zonă periurbană.
Efecte pe termen lung
Fără o formă reală de guvernanță metropolitană, degradarea este inevitabilă.
- trafic tot mai greu de gestionat
- costuri publice tot mai mari
- pierderea calității mediului
- imposibilitatea unei dezvoltări sustenabile
Recuperarea acestor dezechilibre devine, în timp, din ce în ce mai dificilă.
Zona metropolitană, între desen și realitate
De ani de zile se desenează zone metropolitane frumos colorate pe planșe și în strategii.
În lipsa puterii administrative reale, aceste zone rămân doar exerciții grafice fără efect concret.
O zonă metropolitană funcțională nu înseamnă doar cooperare voluntară, ci capacitate reală de decizie și control.
Mai este necesară această formă administrativă?
Întrebarea nu este dacă Bucureștiul are nevoie de o zonă metropolitană.
Întrebarea este dacă actuala separare administrativă mai servește interesului public sau doar perpetuează un blocaj.
Unirea administrativă, reorganizarea sau o formă clară de guvernanță metropolitană sunt teme inevitabile, indiferent cât de incomode ar fi.
Problema reală
Nu lipsa soluțiilor este problema principală.
Problema este refuzul de a decide și de a asuma o formă coerentă de organizare urbană.
Atât timp cât orașul rămâne fără putere, iar județul fără oraș, dezvoltarea va continua să fie fragmentată, grăbită și obositoare pentru toți.
—
Speranțe sunt, politicienii care au rolul de creatori ai politicilor urbanistice încep să depună proiecte de lege promovate și în presă:
